Thursday, October 9, 2014

O cafea

Am plecat mai devreme ieri de la serviciu desi aveam destul de munca pentru ca seful meu tocmai a stabilit un nou contract pentru servicii salarizare.

Totusi, cred ca a meritat efortul pentru ca m-am intalnit cu una dintre cele mai vechi prietene ale mele pe care nu o mai vazusem de cel putin un an. Asa se intampla cand ajungi sa muncesti din ce in ce mai mult. Nu numai eu, ca nu vorbesc doar de mine, dar si ea munceste foarte mult si nu mai avem timp sa ne vedem. Mi-a parut foarte bine ca ne-am vazut, am depanat amintiri inca de pe vremea cand eram doar doua copilite si ne plimbam cu rolele. Ce frumos. Ce vremuri.

Acum, am primit de la ea si o veste minunata, ca urmeaza sa se casatoreasca. Sper din tot sufletul sa ii fie foarte bine pe drumul pe care l-a ales si sper sa aiba copii minunati alaturi de tipul ei. Un tip foarte misto, dealtfel, calm si echilibrat care o poate scoate din depresiile frecvente in care intra. Dar asta nu mai conteaza. Oricum ne-am dat seama ca nu am copilarit degeaba impreuna. Cand discutam despre nunta ei, dar si a mea, ne-am intrebat reciproc cum am vrea sa fie. Amandoua am raspuns in cor: ca un cocktail party.

Frumos!

Multa bafta, prietena draga.








Tuesday, July 8, 2014

Nopti Albe

Din Ciclul Jurnalului de Insomniac. De cativa ani incoace sufar de aceeasi chestie. Insomnie la domiciliu. O sa vi se para ciudat dar asa este… Ciudat ? veti intreba. Ei bine da. Ciudat ! De ce ? Pt ca mi se intampla asta atunci cand sunt acasa si cand sunt singur. Daca sunt altundeva cu siguranta voi adormi imediat ce imi pun capul jos si voi ramane in pozitia respectiva pana ma va trezi cineva. Pot dormi in tren, pot dormi in masina (si se intampla fregvent), dorm in locuri straine, dorm oriunde va puteti imagina exceptie face garsoniera mea inchiriata de langa liceul Hasdeu. Dar nu mereu. Ci doar atunci cand sunt singur. Daca am pe cineva langa mine voi adormi fara doar si poate in maxim 15 minute. Dar asa.. singur nu pot. Pur si simplu imi sting toate luminile.. beau ca tot omul de rand si dornic sa-si oblojeasca pleoapele o cana de lapte cald, imi las usa de la balcon intredeschisa sa intre racoare si ma straduiesc din rasputeri sa adorm. Nu pot.. Trec primele 30 de minute si evident aprind lumina. Pun mana pe o carte in speranta ca-mi vor obosi ochii mai mult decat sunt (odata si odata se vor invineti de tot). Se intampla lucrurl asta dar asta nu inseamna ca voi adormi. Voi aprinde un betisor parfumat ca de obicei.. sperand ca de fiecare data ca asta va ajuta, voi desena, voi scrie ceva pe blog, voi urmari inca vreo 3 sau 4 videouri funny, voi mai citi inca vreo 5 sau 6 articole cu titlul atragator, voi face inca un dush si abia aproape de zorii zilei voi pune capul jos pe perna cu folos. Ironia sortzii face ca doar 2 3 ore mai tarziu trebuie sa fiu in picioare. Ma trezesc obosit dar imi trece repede starea… Si uite asa am parte de nopti albe. Un batran drag mie mi-a spus odata zambind siret prin barba lui carunta : Tu suferi de singuratate nepoate nu de insomnie. Acum ascult ecoul acelor cuvinte in fiecare noapte… privesc in jurul meu la fiecare obiect si caracteristicile lui si ma gandesc daca are dreptate. Poate ca da.. dar poate sunt doar Nopti Albe !

Tuesday, February 4, 2014

4 Piese si doua Betisoare chinezesti

Deseori atunci cand ajung obosit acasa exista cateva lucruri pe care le fac. Mereu aceleasi mereu la fel. A devenit un fel de ritual de linistire. Ajung acasa, deschid frigiderul.. imi racoresc gatlejul cu primul lichid pe care pun mana. Scot laptopul il montez si dau play pe repeat unui playlist din 4 piese dupa cum urmeaza : Dan Lacksman`s Alliance - Louxor in Vegas, Andain - Beautiful Things, Faithless - Bombs, Damien Rice - The blowers Daughter … Arunc hainele de pe mine si raman gol. Aprind 2 betisoare chinezesti. Primul in chestia aia pe care o ador din lemn si cu gaurele, si al doilea in baie (il proptesc intr-o gaurica din perete). Dau drumul la apa fierbinte in cada si in timp ce se umple fumez o tigara si beau un pahar de ceva rece… In timpul asta privesc fumul de la betisorul din camera. Iese foarte ciudat prin gaurele.. incet si sub diferite forme. Imi fortez imaginatia si incerc sa-mi inchipui fete de oameni pe care le observ in fumul acela. Sunt zambarete sau triste, cu cicatrici sau gingase, ciudate sau banale. Nu se rezuma la atat.. vad flori, vad harti perfecte ale continentelor sau vad dragoni.. parca pt a impietrii idea de chinezesc. Toate astea se topesc in neant lasand locul altor forme. Si asta clipe in sir.. totul se transforma in orice pot vedea ochii mei. Ma linisteste enorm ritualul asta. Intre timp mi se umple cada si las apa fierbinte sa imi incalzeasca fiecare bucatica de corp. Betisorul din baie inca mai arde si intreaga incapere e invaluita intr-un nor de forme si arome exotice… imi inchid in final ochii si stau asa zeci de minute in sir ascultand aceleasi 4 piese. Ieri m-am gandit sa scriu despre asta … mi-ar lipsi enorm clipele respective ! si am scris … despre cat de mare importanta pot avea in viata ta 4 piese si doua betisoare chinezesti…