Tuesday, July 8, 2014

Nopti Albe

Din Ciclul Jurnalului de Insomniac. De cativa ani incoace sufar de aceeasi chestie. Insomnie la domiciliu. O sa vi se para ciudat dar asa este… Ciudat ? veti intreba. Ei bine da. Ciudat ! De ce ? Pt ca mi se intampla asta atunci cand sunt acasa si cand sunt singur. Daca sunt altundeva cu siguranta voi adormi imediat ce imi pun capul jos si voi ramane in pozitia respectiva pana ma va trezi cineva. Pot dormi in tren, pot dormi in masina (si se intampla fregvent), dorm in locuri straine, dorm oriunde va puteti imagina exceptie face garsoniera mea inchiriata de langa liceul Hasdeu. Dar nu mereu. Ci doar atunci cand sunt singur. Daca am pe cineva langa mine voi adormi fara doar si poate in maxim 15 minute. Dar asa.. singur nu pot. Pur si simplu imi sting toate luminile.. beau ca tot omul de rand si dornic sa-si oblojeasca pleoapele o cana de lapte cald, imi las usa de la balcon intredeschisa sa intre racoare si ma straduiesc din rasputeri sa adorm. Nu pot.. Trec primele 30 de minute si evident aprind lumina. Pun mana pe o carte in speranta ca-mi vor obosi ochii mai mult decat sunt (odata si odata se vor invineti de tot). Se intampla lucrurl asta dar asta nu inseamna ca voi adormi. Voi aprinde un betisor parfumat ca de obicei.. sperand ca de fiecare data ca asta va ajuta, voi desena, voi scrie ceva pe blog, voi urmari inca vreo 3 sau 4 videouri funny, voi mai citi inca vreo 5 sau 6 articole cu titlul atragator, voi face inca un dush si abia aproape de zorii zilei voi pune capul jos pe perna cu folos. Ironia sortzii face ca doar 2 3 ore mai tarziu trebuie sa fiu in picioare. Ma trezesc obosit dar imi trece repede starea… Si uite asa am parte de nopti albe. Un batran drag mie mi-a spus odata zambind siret prin barba lui carunta : Tu suferi de singuratate nepoate nu de insomnie. Acum ascult ecoul acelor cuvinte in fiecare noapte… privesc in jurul meu la fiecare obiect si caracteristicile lui si ma gandesc daca are dreptate. Poate ca da.. dar poate sunt doar Nopti Albe !

Tuesday, February 4, 2014

4 Piese si doua Betisoare chinezesti

Deseori atunci cand ajung obosit acasa exista cateva lucruri pe care le fac. Mereu aceleasi mereu la fel. A devenit un fel de ritual de linistire. Ajung acasa, deschid frigiderul.. imi racoresc gatlejul cu primul lichid pe care pun mana. Scot laptopul il montez si dau play pe repeat unui playlist din 4 piese dupa cum urmeaza : Dan Lacksman`s Alliance - Louxor in Vegas, Andain - Beautiful Things, Faithless - Bombs, Damien Rice - The blowers Daughter … Arunc hainele de pe mine si raman gol. Aprind 2 betisoare chinezesti. Primul in chestia aia pe care o ador din lemn si cu gaurele, si al doilea in baie (il proptesc intr-o gaurica din perete). Dau drumul la apa fierbinte in cada si in timp ce se umple fumez o tigara si beau un pahar de ceva rece… In timpul asta privesc fumul de la betisorul din camera. Iese foarte ciudat prin gaurele.. incet si sub diferite forme. Imi fortez imaginatia si incerc sa-mi inchipui fete de oameni pe care le observ in fumul acela. Sunt zambarete sau triste, cu cicatrici sau gingase, ciudate sau banale. Nu se rezuma la atat.. vad flori, vad harti perfecte ale continentelor sau vad dragoni.. parca pt a impietrii idea de chinezesc. Toate astea se topesc in neant lasand locul altor forme. Si asta clipe in sir.. totul se transforma in orice pot vedea ochii mei. Ma linisteste enorm ritualul asta. Intre timp mi se umple cada si las apa fierbinte sa imi incalzeasca fiecare bucatica de corp. Betisorul din baie inca mai arde si intreaga incapere e invaluita intr-un nor de forme si arome exotice… imi inchid in final ochii si stau asa zeci de minute in sir ascultand aceleasi 4 piese. Ieri m-am gandit sa scriu despre asta … mi-ar lipsi enorm clipele respective ! si am scris … despre cat de mare importanta pot avea in viata ta 4 piese si doua betisoare chinezesti…

Friday, December 6, 2013

Evadare

Cand lumile intortocheate si patate din juru-mi umbresc zambetele proaspete si diminetile devin nopti polare fara de rasarit si fara de apus… Cand colbul vremii e imprastiat pe rafturi si pe perete iar barba-mi creste fara doar si poate sucind tabloul tineretii cu josu’n sus si cunoscut-am peste noapte o alta fatza a monedei ce ma simt. Atunci dintre ciulini, din inchisoarea mea urbana cu garduri din spini, fac pasi uriasi de supraom eliberindu-mi inima ca pe-un rubin. O piatra rosie ce sta intemnitata intre coltii de argint la gatul unui snob. Cad si ma pierd, cobor agale printre alge, ating nisipul fin si asezat si ma ingrop la primul val.. simtind doar libertate. O libertate sarata, inspumata si melancolica. La mare… Azi Evadez !

Tuesday, September 3, 2013

Trecusera ani de atunci

Trecusera ani de atunci. Pe fatada cladirii crescuse libera si maiestuasa o planta cataratoare acoperind urmele de gloante din timpul razboiului. La parter acum trona intr-o rama aurita sigla unui magazin de ciocolata. Ieseau diferite arome din interior… si lasau pe fetele trecatorilor cate un zambet. Unii chiar se opreau, adulmecau si intrau sa savureze o bucatica de pacat. Isi aminti cat de mult isi dorea ea sa aiba un magazin de ciocolata. Se oprise vis-a-vis. Purta o pelerina marinareasca, de sub care iesea gulerul alb de la camasa tivit si albit. Cravata neagra asa cum se obisnuise de-a lungul timpului. La maneci butonii lui unici cu harta unei insule.. butoni ce-i facuse cu ani in urma intr-un port asiatic, la prima lui calatorie peste oceane. Isi lasa pleoapele sa cada ca si cand ar fi taiat franghia ce tinea ancorele unei corabii… lasand sa navaleasca in valurile ochilor lui tone grele de sentimente si amintiri. Apoi privi stalpul din coltul cladirii si isi aminti ca aici o sarutase prima oara. Isi ridica privirea spre balconul pe care o vazuse in dimineata aceea. O privise minute in sir cum isi piaptana parul negru ca taciunele. Fredona o melodie din repertoriul frantuzesc, si isi freca talpile de marginile aspre ale pragului. Purta camasa lui.. alba. Isi jurase atunci ca o va iubi tot atat cat ii va curge viata prin sange. … Trecusera ani de atunci. Pasi in incinta magazinului si mare ii fu mirarea cand la tejghea o zari pe “ea”. Mai tanara, mai zambareata, cu ochii verzi ca de vrajitoare. Toate marile pe care le strabatusera nu aveau atatea dileme cate s-au nascut in momentul acela. - Buna ziua stimate domn ! il primi ospitalier tanara. - Buna sa va fie inima stimata domnisoara ! raspunse el mirat. - Cu ce va putem servi ? - As dori sa vorbesc cu doamna Ivone Tanara facu’ ochii mari iar ritmul inimii i se mari vizibil: - Mama a murit acum 2 ani. Dar cine sunteti ? - Un prieten vechi, raspunse el inghitindu-si nodul ce-i aparuse in gat. - Imi pare rau, dar insist.. totusi… cine sunteti ? va pot ajuta cu ceva ? - Nu multumesc.. poate doar sa ma serviti cu o bucata de ciocolata… - Desigur… incercati specialitatea casei… ciocolata Piere… si intinse tava argintie pe care erau asezate impecabil bucatile lunguiete de ciocolata. Pe luciul tavii, intre doua bucati se sparse o lacrima sarata ce se ratacise din oceanul de tristete al ochilor lui. Isi aminti o frantura din bucuria ei din acea dimineata: - daca voi avea magazinul de ciocolata voi denumi unul din felurile pe care le vand, dupa numele tau.. stiai cat de mult te iubesc ? ei bine iata… promit sa fac lucrul asta ! Sterse lacrima de pe tava si isi ridica ochii tulburati spre fata tinerei. Dar in drumul lor la gatul ei observa atarnand de un lantic aurit un buton cu harta insulei. O stranse in brate peste tejghea nereusind sa-si stapaneasca hohotele de plans, apoi iesi navala din magazin alergand pe chei pierzandu-se in ceata. Era prea tarziu… Trecusera ani de-atunci.